Gânduri târzi

E seară. Micuțul meu nu vrea să doarmă și consideră că ora aceasta (21:00) e prea devreme pentru el. Ne povestește, în limba lui, ce are și el pe inimă. Îl ascultăm, râdem. Inima mi se umple de bucurie. Nu m-aș fi gândit niciodată că un suflet atât de micuț îți poate aduce atâta bucurie. Sunt binecuvântată. Tot ceea ce îmi doresc pentru el e să fie totdeauna păzit și ocrotit de Dumnezeu, să primească în inima lui principiile pe care ne străduim să i le implementăm în minte și să îl aleagă pe Domnul. Îmi place să îmi fac timp pentru el, acum la aproape 2 ani văd că are nevoie ca mămica lui să se joace cu el, să vorbească cu el  și să îi dăruiască darul cel mai de preț: Timpul! De când am aflat că sunt însărcinată am început să vorbesc cu el. Vorbeam mult și îi spuneam de toate. Îl feream de contextele în care putea să audă cuvinte grele sau urâte sau lucruri care l-ar putea speria. Acum văd cât de important a fost ca atunci să procedez așa. La nici doi ani (o să facă doar în iunie 2 ani) vorbește foarte mult și foarte frumos. Știe peste 50 de cuvinte și le leagă conștient. Atunci când îi spun să repete un cuvânt după mine, îl repetă și a doua oară dacă nu îi place cum sună. Mă înțeleg cu el ca și cum mă înțeleg cu un om mare. Înțelege tot și îmi și răspunde. Spune mai mult ”Da” decât ”Nu”, dar nu e o problemă. Mămicilor, oricât de importantă ar fi curățenia, mâncarea și job-ul faceți-vă timp pentru copii voștri. Aceasta e una dintre comorile cele mai de preț pe care putem să le lăsăm în urma noastră. Rugați-vă cu ei, cântați cu ei și nu uitați să îi înconjurați cu dragoste. Ei trebuie să adoarmă zâmbind, să simtă și să știe că sunt iubiți.

Ei sunt comoara noastră. Și aici și în ceruri.

 

IMG_8020

IMG_9555

IMG_0301

IMG_1739

Processed with VSCO with m3 preset

IMG_1646

IMG_0521

%d bloggers like this: