Binecuvântare

Sunt mămica ta și sunt cea mai binecuvântată. Cu ochii plini de recunoștință privesc în urma mea la momentul în care am aflat că voi fi mămică. Bucurie, nerăbdare, frică, încântare au fost sentimentele care mi-au copleșit ființa. Am iubit copii dintotdeauna și nu m-aș fi gândit niciodată că la 23 de ani o să ajung să am copilașul meu. Au urmat lunile de control și de fiecare dată când te vedeam pe micuțul ecran, îmi inundai inima cu bucurie și iubire. Creșteai în fiecare lună mai mult și mai mult. Hainele mele deveneau neîncăpătoare pentru cuibușorul tău, am început să simt cum te miști și eram tot mai nerăbdatoare. Te-am iubit din prima clipă și niciodată nu voi înceta să te iubesc. Când am primit vestea că vei fi băiețel, trebuie să recunosc, tăticul tău a fost cel mai fericit pământean. Acum, după mai bine de 1 an și jumătate cu tine, eu sunt cea mai fericită mămică de pe pământ. Am învățat multe lucruri de când mi-ai schimbat viața, micuțule. Te iubesc necondiționat, pot spune. Erai micuț și am știut din prima clipă că vei fi un copilaș special. Ai crescut repede, poate prea repede. Sunt momente când îmi iei capul cu mânuțele tale, ce sentimente, ce stări mă încearcă. Aș vrea să pot opri timpul în loc. Înghit în sec și lacrimile își fac loc în colțul ochilor. Nu mai am cuvinte. Sunt prea copleșită de toate amintirile cu tine, iubire mică. Îmi înfrumusețezi zilele și zâmbetul tău îmi aduce o bucurie de nedescris. Sunt mămica ta și nimeni, niciodată nu va putea schimba asta.  Mâine se împlinesc 1 an și 9 luni de când ne umpli casa, sufletul și inima de dragoste și bucurie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare moment pentru tine. 

redddddddddddd

IMG_9200

IMG_0195

IMG_0964

IMG_7787

IMG_3231

IMG_3104

IMG_4806

Processed with VSCO with t1 preset

IMG_7554

IMG_7859

Processed with VSCO with t1 preset

Processed with VSCO with q5 preset

Processed with VSCO with m5 preset

 

Published by

paullapc

photographer & blogger

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s