Alte gânduri

De multe ori în viață suntem atât de obosiți încât nu găsim puterea de a merge mai departe. Fie ne dezamăgesc oamenii, fie suntem în situații limită și ne-am consumat energia, fie pur și simplu privim prea mult în jos. Suntem robiți de atât de multe lucruri încât nu mai avem timp pentru noi, timpul în care ar trebui să ne încărcăm bateriile pentru a putea merge mai departe. Telefon, tabletă, leptop, calculator, televizor și multe altele ne răpesc puținul timp pe care îl avem și cu care nu ne mai întâlnim niciodată. În loc să fim prezenți în viața reală, noi suntem onnline mereu. 

 Așa eram și eu. De azi dimineață s-a luat curentul câteva ore bune. Doamne, ce binecuvântare! Neavând baterie la telefon, nu m-a deranjat cu notificări sau mesaje și apeluri. Mașină de spălat, plită, aspirator și toate celelalte nu au putut fi folosite. Eram acasă cu micuțul nostru și am profitat din plin. M-am jucat cu el, am povestit și m-am bucurat și mai mult de zâmbetul lui. Fie că ești mămică, tânără sau tânăr, trebuie să ne trezim! Cu timpul pe care îl avem azi, nu ne mai întâlnim niciodată.  Deconectează-te de toate și bucură-te de cei pe care Dumnezeu ți i-a dat pentru o perioadă. Ai grijă, s-ar putea să te trezești prea târziu și să regreți o viață. 

Mi-am comandat cărți multe și faine. Vreau să înlocuiesc telefonul cu obiecte și momente care să mă ajute să cresc și să mă bucur de cei de lângă mine. O să vă fac o prezentare a cărților și o să vă spun părerea mea despre ele de îndată ce le termin de citit, până atunci aștept cu nerăbdare să îmi ajungă și să le răsfoiesc. Vă las! Mă duc să mă bucur de binecuvântările mele, care de altfel nu sunt puține 😍

Published by

paullapc

photographer & blogger

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s