Cum am organizat ziua lui Timotei

Luna trecută a fost ziua băiețelului nostru și ceea ce mi-am dorit a fost să îi organizăm o zi de naștere care să fie pe placul lui. Nu am vrut să punem prea mult accent pe mâncare, ci am ales să punem accentul pe părtășie, pe timpul petrecut împreună. În articolul de azi o să vă prezint câteva din aspecte pe care le-am avut în vedere și ce am ales pentru ziua lui.

Decorul : Am ales câteva culori și am încercat să fac un colțișor special pentru el. Astfel că am ales de data aceasta culorile: verde, alb și galben. (în descrierea fiecarei poze o să găsiți exact locul/magazinul de unde am cumpărat decorațiunile)

Baloane – amazon
Ghirlandă Happy Birthday – depot
Balon cifra 3 – Tedi deutschland
Cutie în formă de fermă – tedi
Verdeață artificială- wish

Am pus mai întâi decorațiunile pe măsuță pentru a vedea cum o să le aranjez. Deoarece am pus pe măsuță aperitivele și mini-burgeri, am ales apoi să las măsuța doar cu mâncare și băuturi. Rezultatul final fiind:


Mâncarea: am făcut pentru prima dată mini burgeri de casă și au ieșit delicioși. Am avut așa: mini burgeri, cupcakes, mini sandwiches, ruladă cu lipie si cremă de brânză și frigărui cu mozarella, roșii și busuioc.

Lui Timotei îi plac foarte mult frunzulițele, de orice fel, așa că am decorat brioșele cu glazură de lămâie, frunzulițe din zahăr și strugurași.
În curând o să postez pe blog și rețeta de la burgeri.
Pentru limonadă, am pus în tava de brioșe: 1 felie de lămâie, 1 felie de lime, frunză de mentă și strugurași. Am pus apă cât să le acopere și le-am bagat la congelator. După ce le-am scos le-am pus într-o cană mare am mai completat cu apă și am pus puțină miere.

Tortul: deși în fiecare an i-am comandat de ziua lui tort, anul aceasta am zis că o să îl fac eu. Am căutat mult pentru că mi-am dorit un tort gen <naked cake> dar am vrut să fie însiropat și să fie cu fructe de sezon. Așa că am ales să fac rețeta de pe JamilaCuisine de Naked Cake, la care o să va las linkul chiar aici . Singurul aspect e că eu l-am făcut la cuptor normal (la 180 grade pentru 40-50 min) și l-am însiropat. Am folosit fructe de sezon: căpșuni, afine, zmeură și strugurași. Tortul a fost delicios!! Și ca un mic pont de care o să țin cont data viitoare e că tortul a fost muult mai gustos a doua zi.

Sunt foarte bucuroasă și mulțumitoare de cum a ieșit totul. Timotei a fost foarte încântat și bucuros de toate. Momentul lui preferat a fost atunci când a trebuit să îi cântăm La mulți ani și să sufle în lumânări.

La multi ani frumoși, iubitul nostru!

Cu dragoste,

mama

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s